Am atatea puncte comune cu mine insami incat ma impiedic in ele. E greu sa dai mereu si mereu de aceeasi cursa, gata sa te faca faramite, sa te mestece ca un concasor. Imi intind de secole aceeasi plasa si cad in ea mereu, cu nonsalanta, cu lejeritate, cu umor chiar.
Cel mai mare rau din lumea asta care mi se putea intampla este propria mea fiinta.
Ma incurc pe mine. Nu stiu sa fiu consecventa, nu am nici macar un sfert de plan pentru viitor, ma simt nesigura, alienata si, culmea, nici macar nu mai sunt trista din cauzele astea.
Ma calca pe nervi astia cu etnobotanicele lor, habar nu au ce e bun si natural. Uitati la mine stare, fara saruri de baie si sparanghel stropit cu aracet!
In halucinatiile mele cele mai aurite, ma visez singura si inalta. Adica exact asa cum sunt.
Muzeul zilelor de azi 
December 9th, 2010 at 12:59 pm
la partea cu singura si inalta bifez si eu! in rest, nu suntem totusi singure. zic si eu!
December 9th, 2010 at 1:09 pm
nin,
pai e super sa fii inalt, mie imi place la nebunie. as fi vrut chiar sa fiu si mai inalta. si da, nu suntem chiar singure